Capsulele sunt pur și simplu o furnir sau vestă pentru medicamente și sunt folosite nu doar pentru a le face să arate bine, desigur, ci mai ales pentru a le face ușor de luat și pentru a obține eficacitatea optimă.
Conform înregistrărilor istorice, primele capsule folosite de oameni au fost create în Egipt acum 1500 de ani. În acel moment, nu se cunoaște dacă capsulele au fost pur în scopul împachetării medicamentului. Cu toate acestea, începând cu 1730, farmaciștii din Viena au început să fabrice ceea ce se numeau atunci capsule vegetale din amidon. În acest moment este clar că capsulele au fost utilizate pentru învelitoarea medicamentelor. Iar tehnologia pentru producția de capsule a fost brevetată la Paris în 1834.
Medicamentele luate atunci când o persoană este bolnavă trebuie să fie digerate și absorbite în fluxul sanguin de către tractul gastro-intestinal și defalcate de ficat. Cu toate acestea, un număr considerabil de pulberi, granule, lichide și tablete au fie un gust amar și iritant, sunt volatile sau sunt ușor de defalcate de saliva din gură, iar unele medicamente pot fi, de asemenea, inhalate în căile respiratorii, provocând efecte secundare. Prin urmare, punerea medicamentelor în capsule protejează gura și tractul digestiv, este ușor de înghițit și permite medicației să funcționeze la cele mai bune.
Și pentru a obține tot ce este mai bun dintr-un medicament, este, de asemenea, important să evitați să fie distrus de acidul stomacal al unei persoane, deoarece unele medicamente trebuie dizolvate și absorbite în intestine, astfel încât substanțele asemănătoare capsulelor din materiale speciale ale membranei (cum ar fi gelatina, celuloza, polizaharidele etc.) sunt necesare pentru a încapsula diferite tipuri de medicamente , ar fi pulberile și lichidele, în doze.
În plus, medicamentele au un timp de înmuiare, care se referă la timpul necesar pentru ca concentrația maximă a unui medicament în sânge să fie redusă la jumătate. Timpul de înfățișare al unui medicament reflectă rata de eliminare (excreție, biotransformare, depozitare etc.) în organism și arată relația dintre momentul în care medicamentul este în organism și concentrația sângelui. Prin urmare, aceasta este principala bază pentru determinarea dozei și frecvenței administrării. Medicamentele cu un timp de îndatorare lung sunt eliminate lent în organism și sunt administrate la intervale mai lungi, în timp ce medicamentele cu un timp de înmorprire scurt sunt eliminate rapid în organism și sunt administrate la intervale mai scurte.
Pentru medicamentele cu un timp de înmuiare scurt, este necesară dozarea frecventă pentru a menține concentrația medicamentului în sânge. Pentru a evita dificultățile de dozare frecventă, capsule speciale sunt utilizate pentru a înveli medicamentul, care se numesc capsule cu eliberare prelungită. Capsulele cu eliberare prelungită evită, de asemenea, dezavantajele dozei frecvente de formulări generice, care pot provoca concentrații sanguine ridicate și scăzute și au mai puține efecte secundare toxice decât formulările generice. Prin urmare, multe medicamente, ar fi ibuprofenul, aspirina și Tylenol, sunt disponibile în formulările capsulelor DR.
